I. INTRODUCERE
Necropola de la Mihălăşeni este situată într-o zonă propice aşezărilor omeneşti, cercetările
efectuate până în prezent relevând prezenţa a numeroase resturi de locuire începând din paleolitic până
în perioada feudalismului târziu. Dezvoltarea comunităţilor umane din zonă a fost favorizată de
reţeaua hidrografică bogată, ca şi de solurile cernoziomice levigate, care au permis acestora o
economie bazată pe cultivarea pământului, creşterea animalelor şi o variată activitate meşteşugărească.
Din punct de vedere geografic, microzona face parte din Câmpia Moldovei, mărginită la sud
de Podişul Central Moldovenesc, la vest de Podişul Sucevei cu subunităţile sale de pe stânga Siretului,
iar spre nord şi est de râul Prut, care nu formează o limită geomorfologică propriu-zisă; prezentând
aceleaşi caracteristici şi la est de Prut, ambele Câmpii, a Moldovei şi a Bălţilor, fac parte din regiunea
geomorfologică a Câmpiei de eroziune a Prutului de mijloc (Băcăuanu 1968, p. 9).
Condiţiile naturale favorabile locuirii umane din Câmpia Moldovei sunt dovedite şi de
mulţimea descoperirilor arheologice datând din secolele IV-V d. Hr., aşezări şi necropole cunoscute
prin cercetări de suprafaţă sau săpături sistematice. Amintim aici aşezările de la Corlăteni, Botoşani -
Dealul Cărămidăriei, Truşeşti, Ionăşeni, Glăvăneştii Vechi, Iaşi - cartierele Fabrica de cărămizi,
Ciurchi şi Nicolina, Băiceni, Holboca şi Drăguşeni, precum şi necropolele de la Horleşti, Nichiteni,
Hăneşti, Cucorăni, Iacobeni, Erbiceni, Botoşani - Dealul Cărămidăriei, Leţcani, Miorcani şi Tocileni
(Ioniţă 1966; Zaharia, Petrescu-Dâmboviţa, Zaharia 1970; Ioniţă 1982; Păunescu, Şadurschi, Chirica
1976; Chirica, Tănăsachi 1984-1985).
Necropola de la Mihălăşeni a fost descoperită în anul 1982 cu prilejul unor lucrări de drenare a
terenului situat între râul Başeu şi drumul comunal Mihălăşeni - Negreşti, în punctul numit de localnici
Şesul Başeului, aflat la egală distanţă între satele Mihălăşeni şi Negreşti. Cu această ocazie au fost
descoperite trei morminte de înhumaţie, din care au fost recuperate cinci vase: o oală din pastă
grosieră lucrată cu mâna şi o alta lucrată la roată din pastă zgrunţuroasă, precum şi trei castroane din
pastă fină cenuşie lucrate la roată, din care unul cu trei torţi (Şadurschi, Şovan 1983). O primă
evaluare a configuraţiei topografice a terenului ne-a convins de posibilitatea existenţei unei necropole
cu un număr însemnat de morminte, datorită faptului că, în afară de cele trei morminte distruse de
lucrările de drenare, nu s-au sesizat alţi factori care să fi dus la deranjarea mormintelor.
Având în vedere importanţa obiectivului, în anul 1983 am început campaniile de săpături, pe
care le-am continuat în fiecare vară timp de şase ani, până în anul 1988, când s-a ajuns la epuizarea
necropolei. Săpătura a fost executată în cea mai mare parte în condiţii grele, datorită nivelului ridicat
al pânzei freatice, mai ales în jumătatea sud-vestică a necropolei, care ne-a obligat să executăm în
permanenţă gropi şi canale pentru evacuarea apei, pentru a putea dezveli mormintele, a efectua corect
observaţiile şi a recupera materialele. În acelaşi timp, mormintele din jumătatea nord-estică au fost
descoperite la adâncimi mari, uneori la peste 2 m, datorită scurgerii pe terenul în pantă al necropolei a
unor mari cantităţi de pământ aluvionat.
Cercetarea necropolei s-a făcut prin secţiuni paralele, de 2 m lăţime şi lungimi variabile,
orientate pe direcţia pantei pe care se afla necropola. S-au executat 56 de secţiuni, cu o suprafaţa totală
de peste 8700 m2, în perimetrul căreia s-au dezvelit 520 de morminte de incineraţie şi de înhumaţie
(inclusiv cele trei morminte descoperite în 1982).
În ceea ce priveşte stratigrafia necropolei, menţionăm că sub solul arabil, gros de circa
0,30-0,40 m, se găsea un strat de pământ negru, omogen pe întreaga suprafaţă a necropolei, cu grosimi
variabile, mergând de la 0,60-0,70 m până la aproximativ 1,80 m, având resturi consistente de
materiale arheologice din epoca bronzului, Hallstatt, Latène şi secolele IV-V. Omogenitatea întregului
sol, până la lutul galben, a fost determinată de scurgerile de pământ negru de pe panta dealului, la a
cărui margine se afla necropola şi de depunerile aluvionare ale râului Başeu în perioadele de inundaţie,
frecvente datorită colmatării albiei majore a râului, care, în vechime, îşi avea cursul chiar lângă
perimetrul necropolei; în decursul timpului acest râu şi-a schimbat albia de câteva ori.
www.cetateadescaun.ro / www.cimec.ro
12
Aşezarea corespunzătoare se află la circa 50 m de marginea estică a necropolei şi însumează
după cercetările perieghetice circa 30 ha, pe partea stângă a drumului comunal Mihălăşeni - Negreşti.
Cele două secţiuni executate după anul 1990 în aşezare, având dimensiunile de 130/1,5 m şi 120/1,5
m, au dus la descoperirea a două locuinţe de suprafaţă cu resturi sporadice de chirpic ars, cu un
inventar extrem de redus, constând mai ales din fragmente ceramice. În acelaşi loc s-au mai cercetat şi
două cenuşare de tip Noua de la sfârşitul epocii bronzului, cu multe oase de animale şi câteva unelte
de os, specifice epocii.
Studiul complet asupra resturilor osteologice umane din mormintele de la Mihălăşeni a fost
făcut la Secţia de Antropologie a Filialei Iaşi a Academiei Române (Botezatu 2001), cel asupra
resturilor de paleofaună la Laboratorul de Morfologie animală al Facultăţii de Biologie a Universităţii
“Al. I. Cuza” din Iaşi (Haimovici 1989; Haimovici 1994), iar cel asupra seminţelor de soc la Institutul
de Arheologie din Iaşi (Monah 1988; Monah 1994).
Lucrarea de faţă a fost elaborată şi susţinută ca teză de doctorat sub îndrumarea dr. Ion Ioniţă,
cercetător principal I, la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi. Ne manifestăm şi aici gratitudinea pentru
sprijinul acordat de către dr. I. Ioniţă, care ne-a iniţiat în dificilele taine ale muncii pe şantierele
arheologice, în aşezarea de la Ipoteşti şi în necropola de la Stânca (jud. Botoşani) aparţinând dacilor
liberi (secolele II-III) şi în necropola de tip Sântana de Mureş de la Tocileni (com. Stăuceni, jud.
Botoşani). În acelaşi timp ne-a pus la dispoziţie cu generozitate biblioteca domniei sale, fără de care
nu am fi putut avea acces la informaţia necesară pentru înţelegerea complicatului fenomen numit
cultura Sântana de Mureş - Černjachov.
Mulţumirile noastre se îndreaptă şi către Institutul de Arheologie din Iaşi, mai ales către acad.
prof. Mircea Petrescu-Dâmboviţa, prof. dr. Dan Teodor şi dr. Virgil Mihăilescu-Bîrliba, pentru
informaţiile oferite şi încurajările generoase pentru elaborarea lucrării.
În mod deosebit aducem sincere mulţumiri doamnei Gisela Höhn, care la Cabinetul de desen
de la Institut für Vor- und Frühgeschichtliche Archäologie al Universităţii din Bonn a realizat în
condiţii grafice excelente forma pentru tipar a planului general al necropolei. De asemenea, suntem
foarte recunoscători doamnei dr. Gudrun Gomolka-Fuchs de la Römisch-Germanische Kommission
din Frankfurt am Main pentru desenele şi reconstituirile recipientelor de sticlă de la Mihălăşeni,
realizate pentru o monografie specială asupra acestei categorii de descoperiri, pe care ni le-a pus şi
nouă la dispoziţie pentru publicare.
Materialele arheologice au fost restaurate în Laboratorul Muzeului Judeţean Botoşani de către
V. Buinoschi şi V. Iurieţ. Reconstituirea grafică a lăcaşului de cult şi a portului feminin din epocă a
fost executată de cond. arhitect M. Mihăilescu, desenele au fost realizate de către E. Rusu, N. Cornea,
A. Ciuraru şi I. Cantemir, iar tehnoredactarea computerizată am făcut-o împreună cu dr. L. Dascălu şi
D. Puiu, cu toţii colegi de la Muzeul Judeţean Botoşani, cărora le aducem mulţumirile noastre.
www.cetateadescaun.ro / www.cimec.ro
